Întrebări frecvente: Masaj
Când este mai bine să faci masaj: înainte sau după antrenament

Masajul joacă rolul doar de adjuvant, indiferent de problema cu care te confrunți fie în scop terapeutic sau pentru relaxare. Din cele mai străvechi timpuri, masajul a fost utilizat pentru tratarea durerilor reumatice, luxațiilor, oboselii, spasmelor musculare etc. Mai târziu, masajul a ajuns indispensabil în întreținerea corporală, aşa a fost asociat masajul cu posibilitatea sculptării corpului și obținerea formelor desăvârșite.

Cu toate acestea, masajul e mai bine să-l faci înainte sau după antrenament?! În dependență de tipul de masaj pe care îl alegi trebuie să ai grijă și de momentul în care îl faci.

Celulita și masajul

Desigur kilograme în plus sunt cauza apariției celulitei, dar există și femei care, deși nu se confruntă cu această problemă, totuși, luptă din răsputeri cu coaja de portocală. În cazul celulitei soluțiile sunt: sportul, alimentația, masajul și procedurile de îngrijire corporale, care trebuie să fie parte din programul tău zilnic.

Mai întâi analizează-ți deprinderile alimentare. Cât de des mănânci dulciuri, produse de patiserie, sărat, piperat, prăjit și, desigur, să atragi atenție cât de des consumi băuturi carbogazoase. Aceste observații sunt necesare, pentru că celulita, apare în urma dereglării schimbului de substanțe.

Câte tipuri de celulită există și cum scăpăm de ea?

Coaja de portocală poate fi considerată cel mai mare dușman al femeii. Aceasta apare în cele mai nepotrivite locuri. Trebuie să știi că există mai multe tipuri de celulită.

Celulita moale

Oferă pielii un aspect moale şi flasc. Aceasta apare, de obicei, pe zone unde există mai multă grăsime: pe brațe, coapse, fund și abdomen. Începe să apară de obicei la vârsta de 30 de ani.

Cea mai bună soluție ca să scapi de celulita moale este să slăbești încet și să consumi produse alimentare cu proteine de bună calitate. Drept exerciții, e bine să faci antrenamente pentru creșterea rezistenței și pentru tonifierea mușchilor. Poți aplica și creme care îmbunătățesc circulația în zonele afectate de celulită moale. Și tratamentele de tipul electro-stimulare sunt eficiente în acest caz.

Celulita dură

Celulita dură sau solidă este foarte comună în rândul femeilor tinere și se găsește pe șolduri și coapse. Aceasta arată ca o coajă de portocală. Celulita dură poate începe să apară încă din adolescență, fără un tratament timpuriu se îndepărtează foarte greu. În unele cazuri, celulita poate fi dureroasă la atingere.

Pentru a scăpa de celulita dură, trebuie să începi tratamentul de la primele semne. Un tratament eficient împotriva celulitei dure este mezoterapia. Și cremele anticelulitice pot fi folosite, însă ele doar ascund celulita și odată ce oprești aplicarea, va fi din nou vizibilă.

Celulita edematoasă

Acest tip de celulită este cel mai rar întâlnit, dar și cel mai dificil de tratat. Aceasta apare din cauza circulației sanguine proaste, agravată de retenția de lichide. Apare, de obicei, pe picioare, în partea de jos (la gambe), care încep să-și piardă din formele definite. Pielea se simte spongioasă și poate fi dureroasă.

Pentru tratarea celulitei edematoase trebuie mai întâi să tratezi și problema retenției de lichide. În plus, trebuie să faci exerciții ușoare, precum ciclism, mers pe jos sau înot.

Masajul anticelulitic și-a demonstrat eficacitatea în eliminarea celulelor adipoase. Dacă utilizezi și creme anticelulitice în timpul masajul, vei avea efect dublu. Crema care stimulează circulația sanguină, continuă să ”ardă” grăsimile, chiar și după ședința de masaj.

Desigur nelipsit este sportul.

Calitatea pielii după slăbire

De aspectul pielii tale sunt responsabili și factorii genetici, care determină elasticitatea acesteia. Odată cu adăugarea în kilograme și acumularea de celule de grăsimi, pielea începe să se întindă până la un anumit punct. Dacă treci de această limită și continui să crești în greutate, pielea produce noi celule și ca rezultat apare excesul de piele.

Dacă deja ai piele care atârnă, atunci una din soluții ar fi intervenția chirurgicală care să-ți îndepărteze pielea în surplus. Dar, desigur, există și metode naturiste de prevenire a excesului de piele.

  1. Ai grijă ce mănânci. Introdu în meniul tău fructe oleaginoase (nuci, arahide, migdale, fistic) precum și proteină vegetală și animală. Mănâncă regulat, la intervale egale de timp.
  2. Exfoliază pielea. Îndepărtarea sistematică a celulelor moarte ajută la regenerarea pielii. Foloseșete produse ce conțin uleiuri, astfel vei avea dublu efect: exfoliere și hidratare a pielii.
  3. Tonifică mușchii. Practicarea exercițiilor fizice sunt necesare pentru un aspect sănătos al pielii. Dezvoltând țesutul muscular, oferi, de fapt, suport pielii, astfel prevenind lăsarea ei în jos.
  4. Folosește loțiuni hidratante, începând de la uleiul natural de măsline. Pentru o elasticitate mai bună adaugă în loțiuni vitamina A, pe care o poți cumpăra din farmacii sub formă de picături.

Dacă ești în proces de slăbire, atunci nu te grăbi și oferă-ți timp. În mediu, slăbește doar cu 2-3 kilograme pe lună.

Vreau să slăbesc fără sport

Metoda salvatoare pentru a slăbi: masajul

Masajul te poate ajuta să scapi de celulită. Este un adevăr. Poţi vedea rezultate, după doar 10 şedinţe de masaj. Desigur, te vei bucura atunci când vei vedea că dimensiunile taliei sau a coapselor au scăzut în centimetri, dar te-ai gândit cum rămâne cu tonifierea muşchilor? Chiar dacă la prima vedere nu pare a fi un factor important, totuşi, un corp tonifiat arată mult mai bine decât unul fără forme. Această fortificare o poţi obţine doar prin exerciţii fizice pe care să le practici nu mai mult de 3 ori pe săptămână, cu durata de 1 oră.

Ce trebuie să faci atunci când vii la masaj?
  1. Consumă lichide zilnic, respectând regula de 1,5 – 2 litri per zi.
  2. Renunţă definitiv la dulciuri şi produsele de patiserie, înlocuindu-le cu produse naturale (miere, fructe uscate etc).
  3. Evită să consumi mâncarea fast-food şi cea care are un conţinut ridicat de E-uri  şi aditivi alimentari.
  4. Nu programa mai mult de 10 şedinţe de masaj consecutive.
  5. Masajul te ajută să-ţi îmbunătăţeşti circuitul sanguin şi să oxigenezi ţesuturile. De asemenea, te ajută să elimini toxinele din organism şi surplusul de lichide.
  6. Alege cu grijă crema sau uleiul pentru masaj. Este recomandat să-ţi faci, întâi de toate, un test, pentru a urmări reacţia pielii.
  7. Şi nu în ultimul rând, ai grijă să nu mănânci cu 2 ore înainte şi după masaj.

Cel mai indicat este să mergi la un profesionist, pentru că mişcările unui asemenea masaj trebuie făcute cu grijă şi necesită rezistenţă. În mediu, durata unui masaj anticelulitic este de 30 de minute.

Vei slăbi, vei îmbrăca rochia preferată sau blugii care de mult timp stau pe raftul din garderobă, dar nu uita că doar prin antrenamente poţi obţine silueta dorită şi un corp de milioane. (http://unica.md/sport/e-bine-sa-stii/vrei-sa-slabesti-mananca-lent/; http://unica.md/sport/e-bine-sa-stii/prima-regula-a-reusitei-noteaza-totul-in-agenda/ )

Ia-ți antrenament gratuit