CÂND și UNDE va avea loc următorul Seminar de Nutriție cu Galina Tomaș

Pe 12 august 2017 a luat sfârşitul unui nou început al Cabinetului de Nutriţie GT, şi anume ultimul seminar din cadrul Turneului de vară prin Moldova, de la Edineţ. Participanţii seminarului „Slăbeşte sănătos 10 KG în 2 luni”, desfăşurat la Centrul de Sănătate Publică Edineţ, au aflat din secretele unui stil sănătos de viaţă!

DSC_0185

DSC_0192

Turneul seminarelor de pe teritoriul Republicii Moldova, citite de Galina Tomaş, a fost o experienţă unicată atât pentru participanţi, cât şi pentru întreaga echipă a Cabinetului de Nutruţie GT. Şi asta pentru că fiecare regiune geografică are obiceiuri aparte: fie vorba despre alimentaţie, felul de a gândi şi modul de acţiona. Totuşi, indiferent de oraş, lumea a fost şi rămâne cointeresată la capitolul Cum să ne îmbunătăţim existenţă şi Cum să ne ferim de bolile secolului XXI.

La Edineţ, participanţii au avut parte de discuţii aprinse despre calitatea Apei pe care o consumăm. Medicii de familie au fost invitaţi pentru a promova în rândul pacienţilor o alimentaţie echilibrată, ferită de alcool, maioneză şi băuturi acidulate. Primarul districtului Edineţ, Dl Constantin Cojocaru s-a arătat cointeresat să participe în proiecte de reeducare comportamentală pentru a menţine sănătatea întregului raion! Acest lucru este absolut important pentru toată lumea care încearcă să se adapteze la noul trend mondial, de aşi păstra sănătatea pe mulţi ani înainte.

DSC_0197

DSC_0180

DSC_0200

DSC_0201

DSC_0203

Evenimentele din această vară s-au perindat în caleidoscop cu viteză luminii, de a fost bine sau aţi avut alte aşteptări, urmează să ne spuneţi voi! Suntem deschişi să primim comentarii, sugestii şi propuneri pe pagina personală de pe Facebook Galina Tomaş.

P.S.: Următorul seminar de nutriţie din Republica Moldova va avea loc la Ungheni, în septembrie. Fiţi cu ochii pe noi!

Tags
1 martie 15 septembrie 20 ani 20 antrenamente pentru tine a slăbit cu Unica abdomen plat abonament ABS&Stretch adolescente aerobic after school12+ alimentatie sanatoasa Antos antrenament antrenament complex antrenament de relaxare Antrenamente noi Antrenamente online Anul Nou anunt Apa Apa te ajuta sa slabesti arde caloriile artele marțiale autumn marathon banda elastică Beauty & Detox binefacere body bar Body Combat Body Tone Bucuresti Bucurie în Mișcare Butt Lift Butt lift / ABS CADOU campionatul recomandarilor Canal2 Carboxiterapia cardio caritate Carnavalul copiilor casting la Unica Sport cel mai bun angajat certificate cadou client Unica Sport coapse coapse ferme coapse reliefate coapse suple combinat Complexul Etno-Cultural Vatra cosmetologie Curăţarea cu ultrasunet Curățarea mecanică a tenului curs instructori Cursul de Formare al Instructorilor Dance-Mix Darsonvalizare detox-ul garderobei detoxifiere dezvoltarea personală donează sânge drum sticks efort fizic Elena Cogilnician Emisiunea eveniment copii Eveniment de caritate evenimente sport exercitii exercitii insarcinate fast-food Felicitare de Craciun fese fese ferme fese tonifiate Festival Fii sănătos filiala Buiucani filială nouă finaliste Fit Ball fit belly dance fitball Food Revolution Day full body Funcțional fund bombat galina tomas Gara Herastrau Gas Natural Fenosa GOA Territory halloween haltere hidratarea organismului idee de cadou impeuna inel de fitness instructori Unica Sport interviu Invitro Diagnostics Irina Guzun Irina Hakamada istoria de succes istoria unica sport Iubește Viața Jubileu Jurnal TV K08 system kilograme in plus luna dragostei Magnet mama+copil maraton Maratonul Copiilor masaj masaj anticelulitic Masaj facial master-class Măști alginate meniu de Craciun meniu de Paste meniu de Pasti meniu de Revelion metoda unica Mezoterapia fracțională Mirce cel Batrin Misiunea Socială „Diaconia” miss eleganță miss energie Miss Naturalețe Miss Simpatia Juriului Miss Unica Sport Miss Unica Sport 2006 Miss Unica Sport 2013 Miss Unica Sport 2015 Miss Unica Sport 2016 Miss Unica Sport 2017 Miss Unica Sport 2018 Miss Unica Sport 2019 motivare new body NEW CORE No Rest Om Fest nutritionist O nouă zi oferta Om Fest parteneri Peeling pentru copii picioare sculptate piept tonifiat Pilates preselecția Preț special Prima Ora Procedura Express program de lucru Promotie promotie de vara promotie Unica Sport raport foto regim alimentar personalizat responsabilitate socială Rezultatul ești TU salvati viata unui copil sarbatori de iarna seminar seminar de formare profesională seminar de nutritie seminare de nutritie serviciu de slabit sanatos show culinar sindicate slăbește dansând slabeste dupa nastere slăbește rapid slabeste sanatos slăbește sănătos ed a XV-a slabire spate conturat spate și brațe tonifiate sport în timpul sarcinii stop coronavirus stretch yoga stretching strip plastica studiu obezitate sugaring summer marathon Sunday Fest superstitii alimentare tabara de detox Tabata taekwondo talie conturata testare nutritionala si fiziologica TNF toate grupele de mușchi tombola de Craciun tombolă și premii tonifiate tonus muscular Total Body training Triathlon Turneul Internațional TV8 Unica - Sport Party Unica Dance Unica Sport Unica Sport angajează unica sport atrium unica sport bucuresti Unica Sport Cuza-Voda Unica Sport Dacia Unica Sport Deleanu Unica Sport Elat Unica Sport Independentei unica sport Mircea cel Bătrîn Unica Sport Moscovei Unica Sport premii Unica Sport Romania Unica Sport Sun City UNICA Sunday FEST Veronica Toia Vorbe bune cu Lilu Vorbeste Moldova voting voucher yoga Yoga Iyengar Zile libere Ziua Copiilor Ziua Indragostitilor Ziua Mondială a Donatorului de Sânge zumba zumba fit

Ia-ți antrenament gratuit